Testimoniale

”De când am vorbit despre cum am reușit să-mi transform viața, și cu ajutorul unui life coach, foarte multă lume mă întreba cine este ea! Ea este prietena mea de 25 de ani. Ea este life coach, și a început această meserie la 50 de ani, după ce a reușit să-și transforme singură viața, a învăţat și s-a perfecţionat. M-a învăţat să văd altfel viaţa, sa imi îndrept gândurile și privirea acolo unde trebuie. Am fost foarte sceptică la început, dar am încercat, și rezultatele au apărut. Mulţumesc Cerasela Adriana Rogen.”

Oana Roman

”Felicitări Cerasela! Îți urmăresc de multă vreme emisiunile minunate și îți mulțumesc pentru toate lecțiile predate, eu sunt o elevă silitoare și am schimbat câte ceva în modul meu de a gândi, datorită sfaturilor tale, ține-o tot așa și vom deveni cu toții mai înțelepți și mai buni.”

Rodica

”Pentru mine Cerasela Rogen este o combinaţie între om, înger şi ghid spiritual. Pentru cei care nu știu cu ce te poate ajuta un life-coach, aş aduce în atenţie aportul major la ghidarea proprie prin intermediul unui om, cu un har special, care îţi pavează dumul spre tine însuţi. Avem nevoie de ghidare şi de un scop precis pe care să-I urmăm în viața noastră pentru a nu trăi în van. Pe mine, Cerasela, m-a ajutat să ajung la cine sunt eu, să-mi definesc clar valorile, să mă ridic singură atunci când cad, să nu caut fericirea în exteriorul meu, să iubesc necondiționat tot ce mă înconjoară și să înțeleg că eu sunt singura care poate decide pentru viața mea. Ea este pentru mine un mentor, dar și un prieten de suflet. Este omul la care merg să mă încarc cu energie bună, cu calm, cu râsete, cu iubire. Îți mulțumesc că exiști, draga mea.”

Alina Magu

”Cerasela este omul care m-a învățat să schimb orice gând negativ în unul pozitiv! Am reușit să -mi îndeplinesc dorințele și să-mi depășesc temerile! Sunt absolut convins că orice om care vrea să-și depășească limitele are nevoie de Cerasela! Îți mulțumesc și evident că nu ne-am întâlnit întâmplător.”

J Nadir

”Mulțumesc bunului Dunnnezeu că a făcut posibilă întâlnirea noastră! TE IUBESC!”

Trandafir Cristina Elena

”Cu mine, draga mea, ai făcut minuni într-un moment când totul era așaaaa gri! Mă iubesc mai mult și iubesc la rându-mi mai mult și necondiționaaat, înteleg mult mai bine oamenii, situațiile… și cele mai simple, dar importante lucruri: mi-am făcut curat între haine pentru prima dată în viața mea, citesc zilnic (mai nou și mai multe cărți odată), nu mă mai enervez și fac minuni cu gândurile mele! Clar știu și înțeleg mai mult decât ieri și cu siguranță mai puțin decât mâine. Simt că sunt într-o transformare continuă, benefică, în care eu sunt personajul principal. Am acceptat că viața începe odată cu vârsta și mă bucur de cine sunt eu azi!”

Simona Dimulescu

”lubita mea!!! Sunt mândră de tine!! Om-Dumnezeu ce ești!!”

Oana Voiculet

”Simplu, eficient, direct din inimă! Mulțumesc Cerasela Adriana!”

Virginia Filip

”Orice om are nevoie de coaching (de îndrumare, dezvoltare și analiză personală). Gândurile și acțiunile ne influențează viața, noi ne făurim destinul prin tot ceea ce facem, nu ni-I oferă nimeni nici la naștere și nici pe tavă…Dacă ne oprim să analizăm ce facem, bine sau nu, pentru noi, dacă ne lăsăm ajutați de cei care studiază și practică fenomenul „Omul și Acțiunile lui” o facem spre binele și evoluția noastră! Eu m-am lăsat și mă las îndrumată, ajutată, deoarece vreau să evoluez, vreau să fiu bine și dependentă de fericire! Vă recomand, cu dragoste și încredere, omul care ajută la evoluția mea, coach-ul meu personal: Cerasela Adriana Rogen. Mulțumesc, am primit și primesc prietena mea dragă!!!”

Floret Jackson

”Totul devine mai simplu și mai ușor când ai un personal coach care te îndrumă! Mulțumesc, dragă Cerasela Rogen!”

Laura Teodoru

”Una dintre cele mai minunate doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o femeie puternică, înțeleaptă, cu un talent foarte mare pentru coaching și foarte multe sfaturi bune pentru suflet!”

Nicolae Nitoi

”Bună Cerasela! Te am cunoscut Ia un workshop, iar de atunci nu fac altceva decât să urmăresc înregistrările emisiunilor tale și să mulțumesc divinității că te-a adus în viața mea!”

Paiu Steliana

”Cerasela Adriana Rogen este persoana care mi-a arătat calea de la agonie către extaz…eu doar am păşit pe ea… Mulțumesc, îngerul meu! pentru starea de bine, de fericire, de siguranță în care mă aflu…”

Flori Despina

”Sunt recunoscătoare pentru că am avut șansa să vă întâlnesc…”

Beatrice Ing

”Maestrul este genial că ştie cum să lucreze cu elevul. Am vorbit și despre tine și doar atât spune: Doamne, Emișor, cât de tare e tipa!!! Te iubesc, Cerasela, ești FABULOASĂ”

C Emi ( Delia)

”BUNĂ, într-adevăr a fost extraordinar, dar meritul aparține omului extraordinar care ești tu. Îți mulțumesc pentru tot, dar mai ales pentru exemplul care ești prin tot ceea ce faci. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc și doresc să mai particip și la alte întâlniri (indiferent de numele lor: grup, workshop,etc) gratuite sau contra cost, pe orice tematică, abia mă descopăr și conștientizez pas cu pas.”

Alina Baban

”Bună ziua Cerasela, în primul rând vreau să te felicit pentru emisiunile pe care le realizezi, eu le urmăresc pe toate, mulțumesc că aduci în aceste emisiuni persoane care vin să ne prezinte exemple din viața lor, cum au depășit anumite situații, la cine au apelat, ce au facut exact pentru a ajunge la succes, pentru a-și depăși temerile și a avea încredere în sine.”

Petruta Arsenie

”Știți cum este să se ridice cortina brusc, înainte de vreme? Cum e să se ridice „vălul” pe care îl ai pe ochi, creier, inimă (îl avem cu toții!)? Eu am aflat azi! S-a făcut lumină, au devenit multe imagini clare, au devenit reale simțiri, dorințe, visuri (și vise)…. Am devenit eu mai…reală, mai prezentă și (poate pentru prima dată) foarte mândră de mine, de drumul parcurs, de rezultatele obținute! În ciuda unor tipare cu care eu, personal, nu aveam cum să le influențez! Până astăzi! AZI ESTE PRIMA ZI DIN RESTUL VIEȚII MELE! Și pentru aceasta îi mulțumesc DOAMNEI Cerasela Adriana Rogen! Cel mai bun, minunat, extraordinar, CEL MAI CEL COACH!
Este un OM special, sensibil, minunat! Îți mulțumesc Cerasela! Îți mulțumesc pentru că te-am întâlnit, pentru că faci parte din viața mea, pentru că…mă faci sa fiu EU!!!”

Silvia lonescu

”Draga mea prietenă, Cerasela. Astăzi mă uit înapoi și îmi dau seama cât de important și oportun a fost să îmi ieși în cale în perioada aceea grea prin care am trecut.. Îți mulțumesc enorm fiindcă astăzi m-am echilibrat, sunt în armonie cu viața și cu foarte mulți prieteni de calitate din jurul meu.. Promit să ofer mai departe ce m-ai învățat și îți rămân recunoscator pentru cantitatea impresionantă de optimism și forța pe care mi-ai transmis-o.. ”

C Edi Puiu

”Am vrut să îți scriu după ce am văzut emisiunea cu Andrei Roșu, să îți spun că aș fi în stare să urmăresc 24 emisiuni/zi! E ceva ce trebuie să continui, e prea frumos ce faci!”

Vesa Mihaela

”Cerasela Adriana Rogen, îți mulțumesc pentru grija cu care m-ai purtat înapoi în timp spre amintiri de tot felul, printre lacrimi și bucurii…”

Roxana Gabor-lliescu

”A fost o plăcere să vă cunoaștem. Nu ne mai săturam să vă ascultăm, când au început să numere cele 15 min, îmi venea să le arunc cartoanele, s-a scurs într-un minut ultimul sfert de oră. Felicitări pentru originalitatea fizică și sufletească, mi-ar plăcea la 50 de ani să fiu pe un drum similar cu cel al dumneavoastră, este extraordinar cum în câteva propoziții ne-ați făcut să ne trecem toată viața printr-o analiză rapidă.”

Lili Dumitrescu

”Cerasela ROGEN, un OM cu adevărat special căruia îi voi mulţumi întotdeauna pentru întâlnirile de „suflet”, spirit, întâlniri pe care le numim în termeni de business „coaching”. Datorita ei am avut curajul sa îmi manifest „visele”. Mulţumesc!”

Ruxandra Benga

”Vreau să îi mulțumesc prietenei mele, Cerasela Adriana Rogen, pentru toate sfaturile, informațiile, exercițiile practice și concrete pe care ni le-a oferit cu drag și pasiune seara trecută la Milionare în Idei. Spre deoasebire de alte evenimente de la care pleci cu noțiuni teoretice, pe care poate o să le pui în practică, asta daca nu le-ai uitat până a doua zi, Cerasela ne-a dat să facem trei exerciții concrete legate de recunoștiință, acceptare și iubire necondiționată. Felicitări draga mea!”

Anca Costache

”Unde au ascuns zeii fericirea! Mulțumesc preaminunatului meu coach, Cerasela Adriana Rogen!”

Mirela Simionescu